O noua fereastra spre lume

Dragii mei, dati-mi voie sa va introduc o noua fereastra spre lumea mea.Ma gasiti cantand si dansand la un singur click : http://deyu-m-music.blogspot.com

Va astept cu geamurile larg deschise !

Dezordine

Nu mai am rabdare. Si nici timp. Abia mai arunc un ochi peste blogurile pe care alta data le citeam din scoarta in scoarta. De scris, nici nu mai pomenesc. Singurele lucruri care am reusit sa le citesc in ultima vreme au fost cursuri , mailuri si traininguri. AStazi, cand mintea mi-e plina de rapoarte si alte lucruri cotidiene, mi-am dorit sa citesc ceva de calitate, ce stiam sa absorb odata cu toti porii de la purtator. M-am trezit dezamagita ca nu pot si nu se mai acumuleaza in mine nimic frumos, ci doar trec peste cuvinte, fara sa le ating in zbor.

Dau vina pe perioada agitata, dar acum nu stiu ce sa zic. Imi lipseste harul meu de a ma afunda in profunzimi, insa am descoperit cel mai fericit sentiment uman : sa iubesti si sa fi iubit intr-u totul!

Nu stiu de ce, dar fericirea nu ma inspira in scris. Si nu stiu ce sa zic, daca atunci cand scrii traiestimai putin, cert e ca acum traiesc mult si intens, asta cu siguranta!

ACum ma intorc la cursurile mele, ca si asa am asternut aici doar randuri fara noima, dezordonate si necizelate!

Nu-mi răspunde prin nisip!

Ce ne dă, până la urmă , timpul? O siguranţă sau doar o obişnuinţă? Şi ce să fie mai valoros, să ai sentimentele cele mai profunde sau să te obişnuieşti cu o persoana, cu o lejeritate ?

Nu ştiu de ce rutina se vrea a fi sinonimă cu stabilitatea... De fapt, e cea mai grea boală de care poate suferi sufletul omenesc, e genul de parazit care se infiltrează încet, dar sigur în adâncimile fiinţei, mâncând cu poftă toată frumusetea trărilor. Sufletul moare lent, scufundat într-o durere continuă ,de care uneori se uită, pentru că nu are modificări de stare şi de amploare. Rutina te prinde într-o pânză din care vrei să pleci, dar ţi-e teamă şi lene să o faci.

Nu ştiu dacă sunt doar eu, dar parcă aş vrea să cred că stabilitatea se reflectă în altceva. Aş crede că ea nu se câstigă prin obişnuinţă, ci prin sentimente, prin comportament şi demonstraţii.

Timpul care se scurge ar trebui să nu fie doar nisipul dintr-o clepsidră, să arate doar ordonarea lui în societate, organigrama unei vieţi, el ar trebui să fie măsurat în trăiri şi împliniri...şi asta cel puţin pentru omul-spiritual care trăieşte în omul-carcasă socială.

Să învăţăm adevărata valoare a timpului şi a trăirilor deopotrivă, pentru o stare armonioasă şi fericire profundă!

De ce plouă primăvara?

Pentru a zugrăvi din nou, trebuie să ştergi stratul vechi . Pentru a face copacii să înflorească, trebuie să tai crenguţele moarte. Pentru a vopsi ouăle de Paşti trebuie să le speli înainte.

De asta plouă la începutul primăverii atât de mult. Ploaia nu face decât să cureţe întunecimea şi înfrigurarea iernii, care a îngheţat totul atâtea luni, tronând de undeva de sus, răspândindu-se peste tot. Nu am putea avea cer sein, natură vie şi soare luminos dacă nu am curăţa plumbul ce odată a fost.

În fiecare an e aceeaşi veche poveste! Şi noi ne iubim pe anotimpuri?

Şi vor începe în curând ploile!

Şi parcă nu ma întristează prea tare această veste venită din experienţă şi nu din "Vremea" de după ştiri. Se simte aerul de primăvară şi acum pământul vrea să se refacă. Copacii vor să înflorească, iarba să se înverzească. Şi pentru toate astea e nevoie de ploaie. Nu ploaia mohorâtă şi deprimantă de toamnă, ci apa sfântă care pică din cer, mai roditoare ca niciodată. Ploaia după care apare curcubeul.
Ploile de primăvară şi de vară sunt curative. spală suflete şi le ajută să se redefinească.

Sufletul meu se redefineşte cu tine!

Bună dimineaţa, te iubesc. zi de zi de SOARE mă îndrăgostesc!

Vremea ochelarilor de soare şi a umbrelelor lungi şi negre la purtător a venit!

:X:X:X:X:X

Şcoala de indiferenţă

Hai să încercăm un joc nou. Să ne jucăm de-a şcoala. Eu voi sta cuminte în bancă iar tu vei lua rolul de profesor. Ştiu, pentru asta ar trebui să dăm cu praf de timp, căci coatele nu se pot toci oricând pe bancă. Iar când vom lua vechile straie şi ne vom încadra în tipologia personajului, tu vei fi din nou acela care ştie să mă iubească, iar eu aceeaşi care nu va sângera când te va sorbi din priviri.

Prima lecţie e cea în care ne introducem. Eu aflu numele tău,i ar tu îl aflii pe al meu. Dacă voi fi elev remarcabil , nu voi mai avea nevoie de foiţa albă, cu scrijelit de pix albastru , în forma numelui meu.

De la a doua lecţie totul va decurge lin, iar tu mă vei învăţa evitarea, indiferenţa, frustrarea celuilalt şi ademenirea revenitoare. Iar eu voi insista, să-mi arăţi tainele care mă vor face „hard to get” pentru cel care încet, încet vei deveni.

Când hainele noi se vor aşeza din nou pe ale noastre trupuri osândite,eu voi ştii deja ce am de făcut. Şi atunci, prin ordonare de sentimente şi asezonarea lacătelor peste lacăte, oare ne va fi mai bine? Oare vom fi alţii?



„Vino, poartă-ţi crucea , nu o micşora, căci prăpastia e mare şi nu vei avea cum altfel să treci peste ea! Crucea îţi va fi podeţul.”

Baby, fulgii nu ne aşteaptă!

De la nivelul la care văd eu fulgii cum cad, aceştia nu mai au mult până să ating pământul, să intre în el şi să dispară pentru totdeauna. Probabil ei au cutreierat drum mai lung până să moară, dar tot rămân mai efemeri ca musca ţeţe. E noapte şi felinarul modern al străzii mă lasă să privesc ninsoarea de luna martie.

Uneori fulgii par să încetinească şi să se oprească o secundă la auzul gândurilor mele. Şi tocmai când sunt pe cale să le las libere, gândurile mi se întorc în formă brută, pentru că fulgii nu au răbdare să le asculte. Fulgii de nea nu mă aşteaptă. Eu rămân cu talere de umplut, decizii de luat, puls de consultat, dorinţe de amânat.

Baby, e târziu şi fulgii nu ne-ascultă, nu ne-ajută. Se duc şi aşa se duce şi vremea noastră... E păcat...

E vineri şi e frig. E martie şi ninge. Vremea asta nu mă inspiră deloc. Nici măcar tu.