Baby, fulgii nu ne aşteaptă!

De la nivelul la care văd eu fulgii cum cad, aceştia nu mai au mult până să ating pământul, să intre în el şi să dispară pentru totdeauna. Probabil ei au cutreierat drum mai lung până să moară, dar tot rămân mai efemeri ca musca ţeţe. E noapte şi felinarul modern al străzii mă lasă să privesc ninsoarea de luna martie.

Uneori fulgii par să încetinească şi să se oprească o secundă la auzul gândurilor mele. Şi tocmai când sunt pe cale să le las libere, gândurile mi se întorc în formă brută, pentru că fulgii nu au răbdare să le asculte. Fulgii de nea nu mă aşteaptă. Eu rămân cu talere de umplut, decizii de luat, puls de consultat, dorinţe de amânat.

Baby, e târziu şi fulgii nu ne-ascultă, nu ne-ajută. Se duc şi aşa se duce şi vremea noastră... E păcat...

E vineri şi e frig. E martie şi ninge. Vremea asta nu mă inspiră deloc. Nici măcar tu.