Hai să încercăm un joc nou. Să ne jucăm de-a şcoala. Eu voi sta cuminte în bancă iar tu vei lua rolul de profesor. Ştiu, pentru asta ar trebui să dăm cu praf de timp, căci coatele nu se pot toci oricând pe bancă. Iar când vom lua vechile straie şi ne vom încadra în tipologia personajului, tu vei fi din nou acela care ştie să mă iubească, iar eu aceeaşi care nu va sângera când te va sorbi din priviri.
Prima lecţie e cea în care ne introducem. Eu aflu numele tău,i ar tu îl aflii pe al meu. Dacă voi fi elev remarcabil , nu voi mai avea nevoie de foiţa albă, cu scrijelit de pix albastru , în forma numelui meu.
De la a doua lecţie totul va decurge lin, iar tu mă vei învăţa evitarea, indiferenţa, frustrarea celuilalt şi ademenirea revenitoare. Iar eu voi insista, să-mi arăţi tainele care mă vor face „hard to get” pentru cel care încet, încet vei deveni.
Când hainele noi se vor aşeza din nou pe ale noastre trupuri osândite,eu voi ştii deja ce am de făcut. Şi atunci, prin ordonare de sentimente şi asezonarea lacătelor peste lacăte, oare ne va fi mai bine? Oare vom fi alţii?
„Vino, poartă-ţi crucea , nu o micşora, căci prăpastia e mare şi nu vei avea cum altfel să treci peste ea! Crucea îţi va fi podeţul.”
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu