Data aproximativă se află înainte ca tu să ştii măcar să deschizi ochii, când te învârţi de colo-colo într-o încăpere obscură plină de lichid amniotic. Mama e în extaz, tatăl îi împărtăşeşte bucuria. Când ziua vine, în plus sau în minus, e cea mai fericită zi din familie. Flori, bomboane, urări de bine, toate năvălesc micuţa făptură şi mămica ce i-a dat naştere. Se notează în calendarul virtual din inimi dragi.
Cât eşti mic, ziua ta de naştere mereu e o maare sărbătoare. Iar tu vezi ziua asta ca pe cea mai specială zi din an. O aştepţi cu nerăbdare, căci îţi doreşti mult să te faci mare. Numeri lunile şi zilele până când tortul cu lumânări va fi pentru tine şi numai pentru tine.
Primii 13-14 ani, la unii cu extindere în jos sau în sus, sunt mereu plini de urări ale rudelor, vizite ale rudelor, cadouri de la..rude!
Urmează pubertatea când tot ce îţi doreşti e ca de ziua ta să ai atenţia şi recunoştiinţa ( dumnezeu ştie pentru ce) care consideri că ţi se cuvine de la cei din universul tău social. Deja rudele încep să te rărească în urări şi cadouri, dar ţie nu-ţi pasă, atâta timp cât pentru o zi poţi fi centrul atenţiei reţelei tale sociale.
18 ani... e vârsta la care toţi visăm ca la un prag de maturitate şi ridicare pe propriile picioare. În general, e vârsta preferată şi cea mai aşteptată. În acea aniversare se lasă cu petrecere, cu băutură multă şi deloc interzisă.
Apoi zilele de naştere sunt din ce în ce mai urâcioase...îmbătrânim şi asta nu ne place deloc. Prelungim momentul de agonie prin gândul că ziua aia va veni curând, aşadar trăim trişti mult mai curând decât ar trebui. Bineînţeles, până la o anumită vârstă încă îţi aştepţi ziua de naştere, dar parcă parcă, tot nu mai e acelaşi entuziasm.
Una peste alta, treaba e că timp de un an te gândeşti la ziua aia de care de fapt, nici măcar nu-ţi poţi aduce aminte singur, ziua aia în care ai dat piept cu lumina şi în care ai închis pe vecie calea spre întunericul maternal. E ziua care ţi-o poţi aminti doar prin ochii mamei tale, prin poveştile ei. Şi o trăieşti aşa, an după an, cu pretenţia că de ziua ta contezi TU şi nimeni altcineva.
Un an are 365 de zile, iar ziua ta doar 24 de ore. Atâtea zile cu gândul voit sau ne-voit la doar nişte ore în care să fii tu special.... E ironia care ne-o oferim mereu pe tavă şi confirmă din nou şi din nou firea subiectivistă a omenirii...căci raţiunea de procentualitate corectă nu există deloc în această sărbătoare personală.
Au trecut 20 de ani de gândire. La mulţi ani mie, mărţişorul mamei.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu